Cand am invatat karate

M-am hotarat sa ies cu var-miu la o bere. Amandoi vanjosi precum o salata neudata de 3 luni am luat-o de-a lungul satului…sa ne facem prieteni. Ne-am facut fara sa vrem! Intalnindu-ne cu un alt grup ne-am luat la cearta. Aceasta a degenerat in mangaieri ca mai apoi sa se rasfranga in saruturi. Eu eram mangaiat cu ranga pe chelie, ceilalti, din cand in cand, dar foarte rar, erau mangaiati cu cate o palma. Eu ranga, ei palma…in cele din urma capul meu a cedat, sincer nu stiu de ce? Am scapat cu viata din aceasta lupta care a avut rolul de a initia un luptator de karate…pe var-miu..si un taran, pe mine, in lupta pentru suprematie. Suprematia cirezii, altceva satul nu mai are. Am ramas precum un bou…nici macar la rangul de taur nu am ajuns. Varul meu, persoana curajoasa a ajuns ceva mai sus…vitel comunal. Uneori sunt invidios pe el…..eee da nu fiecare are norocul asta! Il si vad de acum in fiecare dimineata iesind la poarta si ragand..muuuuuuuuuu… raget al suprematiei supreme. Toate vitelele tinere il privesc si din cand in cand isi doresc sa-l cunoasca.