Imi vreau copilaria…( viata in satul meu II)

Zilele aceste mi-am dat seama ca imi este dor de copilaria mea. Privind noua generatie, copii de azi, am privit si spre copilaria mea. Mi-am amintit de vremea cand mancam paine numai de la mosul meu ca nu aveam bani sa ne cumparam. Familie numeroasa de 9 persoane, dar totusi parca mai fericita ca acum. Mergeam alaturi de caruta, colindam campurile…ne pierdeam printre porumb, culegeam bostani, ne jucam. Ii dau dreptate tatei cand afirma ca ne-am schimbat. Am devenit mai retrasi, mai straini unii ce altii. Sentimentele nu mai sunt aceleasi, s-a dus bucuria….si acum mai zambesc gandindu-ma la tata care ca sa ne impace ne impartea guma aia care avea surprize cu masini, parca Turbo se numea, pentru a ne face fericiti. Aducea ciocolata acasa, una, doua si o impartea in mod egal in patratele. Mama si tata nu-si luau, ne-o lasa noua, voia sa ne vada fericiti.Nu stiau ca atunci eram foarte fericiti, asa cum eram, saraci, insa apropiati unii de altii. Mestecam smoala cand nu aveam guma. Daca era prea mica si nu o puteam impartii o mesteca unul un timp dupa care o dadea la altul.Nu ne faceam griji de boli, nu eram stresati ca si acum. Intotdeauna mi-o amintesc pe mama facand mamaliga. Poate din acest motiv imi si place. Facea mancarea cea mai buna din lume…nu stiam sa apreciaz atunci, acum insa am invatat. Atunci nu ma certam cu nici unul, acum ma cert. Nu din motive reale, dar sunt copilul lor, imi dau sfaturi, eu insa am capatat acest obicei pueril.M-am schimbat si ma doare, lumea sa schimbat si ea. Ambii parinti, surorile si fratele sunt viata mea, daca as putea….le-as da tot ce si-ar dori, pana si o parte din viata mea.

Jucam MIUTA pe imas in fiecare duminica, aveam o chioasca sparta care trebuia umflata odata la 10 minute. De-a v-ati ascuns ne jucam pana la 12 noapte cu mic cu mare. Nu ne pasa de nimic. Acum ne pasa. Totul pare intr-un trecut indepartat, pe zi ce trece il uit tot mai mult. Este trist, odata uitata copilaria ne maturizam mult mai repede, cu maturizarea devenim din ce in ce mai mediocrii.

Ce emotionati eram cand mergeam undeva, la piata sau la iarmaroc in Dumbraveni. Acum nu mai am nici o placere. Ma simt strain de familie…ma simt strain pana si de propria mea persona. As fi vrut ca nimic sa nu se schimbe: sa traiasca vesnic parintii mei, sa fiu vesnic copilul lor.

Nu a fost posibil…si-mi pare rau….Poate de asta ma emotionez cand ascult aceasta melodie .