Un festival aparte

Udeşti este o localitate în judeţul Suceava, Bucovina, România. Localitatea este una dintre cele mai vechi aşezări româneşti (protoromâne) de la răsărit de Carpaţii Orientali, aici fiind descoperită o aşezare romanică din secolul V.O comună în care uneori timpul pare să fi uitat să mai treacă si obiceiurile sunt păstrate cu sfintenie. Dacă un călător ar dori, ca pentru un moment, să fie alături de înaintaşii lui, ar trebui să viziteze localitatea în preajma Anului Nou. Udeştiul găzduieşte înainte de începerea unui nou an, festivalul Datini din străbuni. Acest festival reuneşte numeroase datini practicate în satele din comună.

Peisajul, ca şi culorile sunt extrem de variate. Cu mic, cu mare, udeştenii au venit la sărbătoare. Totul pare să fie cufundat într-o continuă veselie si voie bună. Personajele din basme prind contur în realitatea de zi cu zi. Udeştiul pare a fi ruptura dintre real si ireal, lumea patrunsă în el fiind de basm.

Ceata de la Stirbăt şi de la Poieni, Nunta din Udeşti constituie principalele atracţii ale acestui festival. Bunghierii sunt întalniti sub forma de
jandarmi în cetele de la Udesti, de imparati la Bosanci, unde exista si un joc,
împăratii de Bosanci. “Ei sint o parodiere a elementului austriac. La cumpana
anilor, oamenilor le era permis sa se revolte si sa critice sub aceasta masca. De
fapt, bunghierii nu sunt niciodata mascati, ei sint “frumosii cetelor de la Anul Nou”. Acestia, îmbracaţi în straie nationale, având o cuşmă imensă din pene rosii si verzi pe cap, se avântă în dansul care este acompaniat de câteva tobe si o trompetă. Fiecare pare să fie captivat de toată acţiunea care se petrece pe scenă. Cei mai tineri joacă şi ei alături de “ mascaţii” satului.

Porneşte Nunta din Udeşti, motivul de mândrie al satului. Mireasa, întruchipând o doamnă aflată la a doua tinereţe intră în scenă dansând alături de sortitul ei, moşul. Mai marii satului sunt ironizaţi, publicul aprobă si zambeşte. Aceasta urătura pare să aducă acuze tuturor celor care nu au fost cinstiţi pe parcursul întregului an, aduce acuze

societăţii, bărbaţilor şi femeilor. Totul se face într-o manieră amuzantă, putin trivială. Realitatea spuselor nu supără pe nimeni. Fiecare persoana pomenită în urătura tace, uneori roşeşte puţin, indiferent ca este primar sau poliţist.

Urătura Căldărarilor de la Liteni este cea care face furori. Acestora li se reproşează limbajul trivial folosit. Microfonul este închis însă aceştia îşi duc urătura la final. Îşi cer scuze motivând ca aşa sunt cuvintele lăsate de înaintaşii lor, totuşi bătrânii, mai pudici, le cer ca la anul să schimbe “ vorbele”.

Aş mai fi rămas în acest peisaj de vis, maşina colegului însă nu mai vrea să aştepte. Trebuie să plecăm spre casă, se face seară. Udeştiul ramâne în urmă, dar vocile se mai aud incă mulţi kilometrii de la ieşirea din sat.